Cand ma uitam in jurul meu si vedeam numai cupluri fericite, dar nici un tip single care sa fie pe gustul meu si..eventual sa fiu si eu pe gustul lui...simteam ca inebuesc...incepusem sa traiesc cu gandul inspaimantator (desi sunt inca tanara si as avea tot timpul) ca voi ajunge in final sa fiu singura...cu vremea m-am resemnat...jobul meu m-a invatat sa ma bucur de viata, de oamenii noi din jurul meu, de locurile pe care le vad si de evenimentele pe care le traiesc...SINGURA. Nu pot sa zic ca e o imagine dezolanta...dar seara cand ajung in camera mea de hotel...parca imi lipseste un sarut, o imbratisare calda, o persoana care sa fie mereu acolo si sa ma intrebe "how was your day?". Chiar si atunci cand nu sunt in deplasare si am prietenii aproape...am ajuns sa ma urasc pentru ca nu sunt in stare sa am pe cineva langa mine....peste tot in jurul meu...numai cupluri...de parca ar fi vina mea ca toti barbatii sunt alunecosi ca sapunul si nu poti niciodata sa ii prinzi...de parca am eu vreun defect major de fug toti mancand pamantul ?! Sunt genul de om care daca daca primeste un minim de atentie si de respect...da tot. Imi pun sufletul pe tava si sunt mereu deschisa pentru un nou inceput...dar cand toti barbatii au impresia ca daca intra intr-o relatie serioasa isi semneaza sentinta pe viata...cum sa mai ai speranta??? Spre deosebire de alte specimene feminine, am rabdarea sa cunosc un om, sa il descopar pana sa spun ca nu e pe gustul meu...in mintea mea exista mereu o lista cu pro's and cont's care ma ajuta sa inclin balanta...nu neaparat dupa cantitatea partilor negative ci dupa cantitatea aspectelor necompatibile...cert e ca trebuie sa acorzi o sansa...un tip nou merita macar o cafea, o inghetzata sau un film la cinema...spun asta pentru ca asa s-a produs imposibilul pentru mine...si acum incepe "our story"
2009 pentru mine nu pot sa zic ca se anuntza promitator...jobul groaznic, viata personala mai rau, financiar vorbind, la pamant, family life...far away from beeing perfect...dar, cu toate astea...o singura veste buna si de aici tote au luat o intorsatura minunata....neasteptata dar minunata. Plecarea mea in Grecia... Jobul, de o data a devenit unul din cele mai bune posibile, situatia financiara s-a schimbat nesperat de bine, iar familia mea pate cu ocazia asta va intelege si dorintele mele. Despre viata persoanala nu pot sa zic ca s-a schimbat la sosirea mea in Grecia, dar viata sociala cu siguranta a inceput sa ... existe...distrandu-ma si admirand "peisajul masculin" ...si asa au trecut aproape 2 luni de la sosire si nimic deosebit nu se petrecuse pana cand el...a inceput sa bata niste apropouri foarte defensive...Chiar nu intelegeam de ce ii era asa de frica sa se apropie...si sincer imi parea rau pentru ca ...parea un tip super super worthfull...si, desi ne cunoasteam din prima zi cand am calcat in Santorini, ne-a luat aproape 2 luni sa ne dam seama de existenta celuilalt. Totul a inceput cu un film (prost ales pentru "first date" - Public Enemies). Am trecut din prostie peste sfatul bine cunoscut "Fetelor, nu din prima seara"... dar nu regret o clipa, cert e ca seara aceea a fost magica...nu ne mai saturam unul de celalalt, ne sorbeam din priviri, ne savuram reciproc...vroiam sa cunosc cat mai multe despre el inca din prima seara....pentru noi nu a fost dragoste la prima vedere, ci dragoste la primul sarut....au trecut 4 saptamani deja...suntem nedespartiti...doar jobul ne tine cateva ore departe unul de celalalt, dar gasim si cel mai mic pretext sa ne intalnim macar pentru 2 minute...Multa lume ar zice ca e vorba doar de entuziasmul unei noi relatii, iar dragostea pasionala care sa reziste nu exista, dar ma pot contrazice cu oricine pe tema asta ...pentru prima oara in viata mea am un feeling bun in legatura cu o relatie...nu am nici o urma de indoiala ca ne-am intelege mereu la fel de bine. Nu e vorba de prostii si de dragalasenii infantile...e vorba de fatul ca ne bucuram unul de celalt la nesfarsit...nu vrem sa dormim doar pentru a nu pierde o clipa din compania celuilalt....desi nu ne leaga un trecut comun, prieteni comuni, nici macar aceasi limba....gasim atatea subiecte de discutii cat sa ne ocupam ore in sir noapte de noapte...totul ni se pare atat de firesc si de placut...el este oglindirea mea masculina...suntem doua picaturi de apa in ceea ce priveste hobbyurile, gusturile, conceptiile de viata....desi pana acum nu credeam in genul asta de lucruri...sunt sigura ca el e jumatatea mea...sufletul meu pereche...nu stiu exact de ce Dumnezeu face genul asta de glume...ca el sa se nasca si sa traiasca 31 de ani in Grecia, iar eu in Romania....si sa trebuiasca atatea obstacole sa ne gasim...dar cert e ca tot El a facut posibil sa ne intalnim...Este atat de ciudat sa fim impreuna de asa de putin timp si totusi sa am impresia ca il cunosc de o viatza....ne intelegem perfect si ne completam de minune....suntem pur si simplu facuti sa fim impreuna...si chiar daca presupune mult efort, riscuri si sacrificii...pentru prima oara in viata mea sunt dispusa sa trec prin orice...pentru EL.
Intrebarea ce ma roade acum este insa ce e dragostea? Ca sa fiu atat de hotarata este clar ca ce simt este destul de puternic...dar ce e? Hm, ca sa fiu usor de inteles...o sa zic doar un lucru...in timp ce scriu aceste randuri....urechiushele mele sunt mangaiate de un sforait...si pentru prima data mi se pare un sunet dragalas si linistitor....cand il privesc cum doarme ca un ursuletz...mi se umple sufletul de bucurie...mi-e drag de el in orice moment al zilei...fie cand doarme, cand are ochii rosii si cearcane dimineatza din cauza lipsei constante de somn....cand mananca, cand e serios si concentrat la munca, atunci cand ma ia in brate...si ma face sa ma simt mica si protejata...cand se uita in ochii mei ...si il pot citi ca pe o carte deschisa....la citirea acestor cuvinte multi ma vor considera copilitza cu prea multa imaginatie, insa....exista si povesti frumoase...pe blogul personal nu trebuie sa apara numai descarcari nervoase despre exul ce ti-a frant inima...sau subiecte mult prea impersonale pentru un blog personal....folosesc acest blog pentru a "tipa in gura mare" sa ma auda toata lumea ca DRAGOSTEA INCA MAI EXISTA...si o gasesti chiar acolo unde nu te-ai gandi niciodata sa o cauti....Si eu, faceam parte dupa cum am zis mai sus din grupul resemnatelor...dar totusi...cu toata indiferenta de care vroiam sa dau dovada in fata lumii, ma induiosa o poveste frumoasa....o poveste simpla despre sentimente curate....si ma incuraja ca exista un print pe cal alb si pentru mine...
Cu riscul de a fi prea sentimentala pentru secolul pitzipoancelor si meltenilor de dorobanti....o sa incerc sa definesc dragostea...asa cum o percep eu...Dragostea este: tinandu-l de mana sa ma simt cea mai puternica de pe pamant....privind in ochii lui sa am siguranta ca nimic rau nu se va intampla, datorita lui sa ma simt cea mai frumoasa, sa accept si sa iubesc ceva ce alti ar privii ca pe un defect, sa incep sa visez...departe, sa imi doresc sa il includ in cele mai aprige dorinte si planuri de viitor, sa incep sa gandesc in termeni de "noi" in loc de "eu", sa incep sa ma gandesc serios ca imi doresc un copil cu ochii lui, sa fiu mandra cand pe strada, asteptandu-l, il zaresc indreptandu-se spre mine, atunci cand in bratele lui, in liniste...in mintea mea incepe sa cante "only you", cand toate mangaierile si saruturile lui le simt in slow motion, cand orice lucru banal mi se pare deosebit doar pentru ca e el langa mine, cand el e prima persoana la care ma gandesc cand deschid ochii si tot el e cel cu care adorm in gand...cand am impresia ca toate cantecele de dragoste au fost scrise doar pentru noi doi, cand adormim imbratisati intr-o pozitie atat de perfecta precum doua piese de puzzle, cand imi vine sa il sun in mijlocul zilei doar pentru a ii auzi vocea, cand intr-adevar ceva se misca in mine cand spun te iubesc...si nu in ultimul rand cand stiu ca si el simte toate astea....Pentru multi acestea sunt doar niste clisee din filmele siropoase de proasta calitate...dar daca nu le simti nu ai cum sa le intelegi...fiecare la vremea lui...numai sa nu spui niciodata NU....orice romeo are julieta lui ;)Povestea noastra abia a inceput....e una foarte frumoasa, ce starneste atat incurajari si bucurie cat si invidie, o poveste despre un el si o ea...la prima vedere foarte diferiti, dar care sunt atat de asemanatori, despre doua suflete pereche despartite de multi km ...care abia acum s-au gasit....care se iubesc intens, care vor lupta si cu morile de vant pentru a fi impreuna, pe care ii despart atat de multe dar ii leaga si mai multe....o poveste ca in basme...sper, fara sfarsit...