daca-as putea sa te-nteleg...

A trecut atata timp si totusi...

"Merg pe strazi,
Hoinaresc printre-ntrebari....prin amintiri...
As vrea sa stiu raspunsul a mii de intrebari...
Ma-ntreb a mia oara daca traiesc
Te vreau, te vad sau doar in vis eu as vrea...
Sa reusesc sa te-nteleg....
Daca-as putea, daca-as putea sa te-nteleg...."

Pasiune...si totusi...

Am trait luni intregi cu o fantezie ce ma bantuia. O fantezie mai puternica decat toate principiile mele morale, mai puternica decat orice strigat disperat al constintei mele cum ca ar fi gresit. M-am multumit pentru o vreme doar cu privirea lui patrunzatoare, sfasietoare, cu conversatiile interminabile in care ne antrenam si cu simtul lui protector prin care mi-a castigat increderea. Am ajuns sa il doresc atat de mult, incat fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare privire ma atrageau din ce in ce mai mult. Era atat de bun in tot ceea ce facea incat a inceput sa ma fascineze, sa se transforme in idealul meu masculin. Desi am stiut tot timpul ca e gresit, subconstientul ma impingea sa cer mai mult si mai mult, pana cand s-a transformat in ambitie. In starea zbuciumata in care ma aflam aveam nevoie disperata de afectiune, de o atingere care sa ma cutremure, de o atingere atat de fierbinte incat sa incalzeasca cea mai groaznica zi de iarna. Dupa lungi lupte intre Constiinta si dorinta mea arzatoare, evident instinctul a invins. A venit si momentul in care am simtit ca macar pentru o noapte va fi al meu. Totul a inceput cu o imbratisare prieteneasca, paterna as putea spune. Ma simteam atat de protejata si de linistita. Un sentiment unic, foarte greu de descris. Ceva mi-a dat atat de multa incredere in ceea ce urma sa se intample, incat totul mi se parea atat de corect si de firesc. Tresaream la fiecare atingere a sa. Desi il doream atat de mult, mi-era foarte teama sa nu gresesc cu ceva. L-am lasat pe el, prin sarutari si mangaieri fierbinti sa imi spuna ca totul va fi bine. Tremuram sub atingerea lui, de parca simteam asta pentru prima oara . Adoram cum se juca in parul meu, cu cata pasiune ma saruta si cu cata convingere ma strangea in brate. Desi nici locul si nici timpul nu erau potrivite, si pe amandoi ne apasa un stres, atmosfera a devenit de vis. Mi-a trebuit foarte putin pentru a uita de tot ce ma inconjura si de a trai fiecare clipa de extax. Desi poate suna a cliseu...a fost superb, sublim...ca un vis frumos, si totusi atat de real, pentru ca simteam placerea cu fiecare por din corpul meu. Inima imi bubuia, sangele meu atat de fierbinte alerga prin vene, corpul lui era atat de delicios, ca cel mai select desert din care ma infructam cu atata pofta. In intuneric, intr-o liniste deplina se auzeau doar bataile inimilor noastre, respiratii apasate si gemete de placere. Nu vroiam sa ma opresc. Timpul zbura pe langa noi si stiam ca primele raze ale soarelui vor distruge magia pe care o traiam si ca aceasta pasiune va ramane doar o amintire. Nu am cuvinte sa exprim ce lucruri stranii si atat de placute am simtit. Momente unice daruite de singurul barbat care cu adevarat a reusit sa ma inteleaga in totalitate, singurul care a stiut cum sa ma atinga, cum sa ma sarute, cum sa ma inebuneasca, sa ma faca sa plutesc. Sunt convinsa ca multi cred ca e vorba doar de chimie, hormoni si lucruri stiintific calculate, dar e vorba de talent, de compatibilitate si de placerea de a iti vedea partenerul fericit. Fizic, am mai trecut prin asta, dar noaptea aceea va ramane mai presus de orice. Poate faptul ca am muscat din fructul interzis sau dorinta enorma pe care o simteam de a il avea m-au facut sa traiesc cu atata intensitate acele minunate momente. Sau poate fiecare din noi avem undeva in lume o persoana impreuna cu care putem declansa un foc de artificii. Cand lumina zilei ne-a luat puterea de a mai continua, eram putin dezamagita, dar totusi atat de multumita si de fericita pentru ceea ce am trait. Eram impacata cu mine, contrar a ceea ce credeam ca voi simti. Imi pare rau sa stiu ca daca l-as vrea doar pentru mine ar fi o lupta cu morile de vant. Imi pare rau, dar inteleg ca trebuie sa ma trezesc la realitate si sa ma resemnez. Faptul ca ne privim in continuare cu ochi calzi si prietenosi, ca putem rade impreuna ma linisteste enorm. A ramas ceva din acea noapte totusi...siguranta pe care o simt in glasul lui, sentimentul ca langa el sunt protejata. Sunt fericita pentru ce a fost, si...ciudat, si mai fericita pentru ceea ce este acum. Stiu ca nu il voi putea avea niciodata, dar...deja il am...e in inima mea.

Schimbare...

I am in a strange state of mind. Ma mir ca unele lucruri care pana nu de mult ma daramau, sentimental vorbind, acum nici macar nu ma mai ating. Ma uimesc cateodata cat de mult am putut sa ma schimb, unele idei mi s-au modificat subit si incep sa ma intreb care sa fie motivul? Care a fost acel moment crucial cand mi-am dat seama ca gandesc gresit? Care a fost acel eveniment care m-a resuscitat din moartea sentimentala in care eram? Am analizat la rece ce se intampla cu mine si dupa multe intrebari care incepeau cu "de ce" am inteles ca o anume persoana a reusit intr-un timp atat de scurt sa scoata la iveala tot ce e mai bun din mine. Prin maturitatea lui mi-a dat curajul sa cred in mine. M-a facut sa inteleg altfel lumea in care traim, prietenia si chiar iubirea. M-a facut sa deschid ochii si sa nu iau lucrurile ca atare, ci sa le disec pentru a le cunoaste substratul. Aparentele inseala intotdeauna. Depinde doar de tine sa descoperi ce e in spatele lor, poate vei gasi ceva fantastic. Datorita lui am inteles ca trebuie sa am incredere in oameni, insa doar dupa ce imi demonstreaza ca o merita. Am invatat ca prietenia nu e un simplu cuvant, ci un univers magic in care primesti doar pe aceia care au luptat sa ajunga acolo. Dupa mult timp am inteles ca sunt putini oameni care merita sa ii iubesti mai mult decat pe tine insati. Nu prin vorbe, ci prin fapte, m-a invatat ca, totusi, cand ai aceste persoane langa tine trebuie sa iti gasesti puterea de a ii ajuta indiferent de situatie. Pana acum credeam ca orice persoana care mi-a adresat vreodata o vorba buna a simtit-o cu adevarat. Acum abia am inteles ca nu acela care se bate cu pumnii in piept si jura prietenie si loialitate vesnica este cel adevarat, ci acela, caruia ii este la fel de teama ca si tie sa se implice, care isi ia tot timpul din lume pentru a te asculta si a te cunoaste intru totul. Am inteles ca trebuie sa fiu tare, sa trec peste orice mic esec, care pana acum ma distrugea, sa consider fiecare experienta o etapa a evolutiei mele pe orice plan. Am invatat ca trebuie sa profit de orice ocazie si sa nu las o zi sa treaca pe langa mine fara sa fac un progres. Nu stiu de ce, dar sunt intr-o perioada in care aproape nimic din ceea ce imi facea placere inainte nu imi mai atrage atentia. Pasiunea e pasiune, distractia e distractie, dar sunt putine lucruri si putine persoane in care merita sa investesc timp si sentimente. Mi-am dat seama ca trebuie sa investesc mai mult in persoana mea, ca ar trebui sa las la o parte gandurile copilarestisi sa privesc viata ca pe o continua lupta cu mine insami. poate e egoism...sau poate doar maturitate... Am invatat sa am curajul sa imi impun punctul de vedere, sa imi exprim clar si concis dorintele, sa lupt cu toate fortele pentru ceea ce iubesc. Pentru toate motivele acestea incep sa cred ca e o minune ca am cunoscut un asemenea om, care atat de subtil si de ciudat a intrat in inima mea. Sunt convinsa ca, indiferent ce intorsatura vor lua lucrurile, el v-a ramane un personaj unic ce a reusit sa schimbe evolutia existentei mele atat pe plan personal cat si profesional. Iti multumesc mult !